Scăderea numărului de pasageri a fost determinată de diminuarea numărului de navetişti ca urmare a reducerii locurilor de muncă, de scăderea vitezei de circulaţie ca urmare a lucrărilor la infrastructura feroviară, dar şi de creşterea ratei de motorizare şi de trendul crescător în cota de piaţă a transportului auto, potrivit reprezentanţilor CFR Călători.
Grade de ocupare reduse s-au înregistrat pe rutele adiacente magistralelor, cum ar fi Roşiori - Turnu Măgurele, Bucureşti - Olteniţa, Videle - Giurgiu, Anina - Oraviţa-Iam, Medgidia - Negru Vodă, Crasna - Huşi, reiese din datele companiei.
Pe de altă parte, rutele pe care se înregistrează cel mai mare grad de ocupare sunt: Bucureşti - Ploieşti - Braşov, Bucureşti - Iaşi, Bucureşti - Craiova, Bucureşti - Cluj, Bucureşti - Constanţa.
CFR Călători şi-a majorat pierderile în primul semestru cu peste 70%, la 125,4 milioane lei (29,5 milioane euro), faţă de primele şase luni 2010, în timp ce veniturile s-au diminuat cu 6%, la 1,07 miliarde lei.
Veniturile din vânzarea de bilete au fost în primele şase luni de 400 milioane lei, în scădere cu 9%, faţă de intervalul similar din 2010, respectiv 441,5 milioane lei. Abonamentele de tren au adus companiei 16,8 milioane lei, cu 12% mai mult faţă de semestrul întâi din 2010, respectiv 15 milioane lei, potrivit datelor CFR Călători.
În ceea ce priveşte cheltuielile, în intervalul ianuarie - iunie CFR Călători a raportat o uşoară scădere, la 1,19 miliarde lei, de la 1,21 miliarde lei în primele şase luni 2010.
CFR Călători a transportat cu 7% mai puţini pasageri în primul semestru 2011, comparativ cu S1 2010
Publicat la 27.08.2011, 09:35:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
