CFR Călători are de recuperat peste două milioane lei din amenzile pe primele şase luni ale anului
Publicat la 22.09.2008, 11:00:05
CFR Călători are de recuperat peste două milioane lei din 8.375 de procese verbale de contravenţie, până acum încasând circa 79.500 lei, reprezentând contravaloarea a 265 amenzi aplicate pe primele şase luni ale anului , au declarat luni pentru NewsIn reprezentanţi ai companiei.
"În perioada 1 ianuarie- 30 iunie 2008, s-a întocmit un număr de 8.767 procese verbale, din care 265 au fost achitate şi 127 au fost contestate de călătorii care au fost prinşi fără legitimaţie de călătorie", potrivit datelor furnizate agenţiei NewsIn de companie.
Sursa:NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
