money.ro
Piețe financiareMoney.ro

CFR Infrastructură anunţă reparaţii capitale pe linia de cale ferată Vălişoara - Caransebeş pentru creşterea vitezei de circulaţie la 100 km/h, contract de 42,2 milioane lei

Publicat la 18.05.2021, 09:35:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CFR Infrastructură anunţă reparaţii capitale pe linia de cale ferată Vălişoara - Caransebeş pentru creşterea vitezei de circulaţie la 100 km/h, contract de 42,2 milioane lei

"Reparaţii capitale pe linia CF Vălişoara - Caransebeş pentru creşterea vitezei de circulaţie la 100 km/h. Pe intervalul CF Vălişoara - Caransebeş sunt în desfăşurare lucrările de refacţie totală a căii ferate între km 461+100 şi km 475+835 (14,635 km), lucrări care au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi a gradului de confort. În cadrul programului de refacţie sunt executate lucrări de specialitate feroviară pentru readucerea elementelor componente ale căii la parametrii iniţiali şi creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători de la 70 km/h, la 100 km/h", precizează compania.

Au loc lucrări de înlocuire a suprastructurii vechi cu suprastructură nouă tip 60 (înlocuire şină, traverse din beton cu prindere Pandrol Fastclip, piatră spartă), ciuruirea integrală a prismei de piatră spartă, execuţia burajelor I, II şi III şi a ripajelor, profilarea prismei căii, înlocuirea a 7 schimbătoare de cale cu schimbătoare de cale noi pe traverse din beton şi refacerea substratului căii pe zona schimbătoarelor de cale şi pe zonele noroioase, pe o porţiune de aproximativ 1.000 m cale.

De asemenea, se reface podeţul de la km 474+034 din patru cadre prefabricate de tip C1EN cu lumina de 1 m.

Valoarea contractului este de 42,2 milioane lei, de la buget de Stat.

Executantul lucrării este Wiebe SRL - Swietelsky CF - Swietelsky AG. Termenul de finalizare a lucrării este octombrie 2021.


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite