La sfârşitul anului vom aştepta trenul pe un peron de... euro-gară. Compania de Căi Ferate investeşte aproape 70 milioane de euro pentru transformarea staţiilor actuale în euro-gări. Banii provin din credite externe şi vor fi folosiţi pentru modernizări substanţiale.
Acestea presupun, pe de o parte, reamenajarea spaţiilor comerciale şi, pe de altă parte, investiţii în parcări, pavaje şi alei de acces. 20 de gări vor suferi transformări radicale până la sfârşitul anului. În unele cazuri modernizările presupun chiar modificarea totală.
Investiţiile CFR vor merge în două direcţii - prima se referă la modernizarea staţiilor de cale ferată din cinci mari oraşe. Este vorba despre Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa. A doua direcţie prevede reabilitarea unor gări de mai mică importanţă.
Lucrările de modernizare au fost deja demarate şi ar trebui încheiate până la sfârşitul anului. CFR a contractat în acest sens două împrumuturi externe. Pentru primul proiect este vorba despre un credit de 24 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pe o perioadă de 15 ani. Cea de-a doua investiţie, pentru gările mai mici, s-a făcut în cadrul unui program cu finanţare Credit Suisse First Boston International, şi se ridică la 60 de milioane de dolari.
CFR investeste 70 milioane de euro in modernizarea garilor
Publicat la 11.04.2007, 08:27:57
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
