Surse din cadrul CFR Marfă au declarat, luni, pentru NewsIn, că până la sfârşitul acestei săptămâni reprezentanţii companiei ungare vor trimite ofertanţilor observaţiile privind ofertele acestora. În această etapă se depun oferte informale, urmând ca până pe 13 august să fie selectaţi candidaţii pentru cea de-a doua etapă, cea ofertelor finale.
Ministrul transporturilor a anunţat, pe 13 iulie, că CFR Marfă va participa la licitaţia pentru privatizarea companiei ungare MAV, urmând să se folosească alte fonduri decât cele de la buget, mai exact fonduri de investiţii sau parteneriate cu consorţii bancare. Orban a mai precizat că de privatizarea diviziei ungare sunt interesate şi firme din Austria, Germania şi Rusia.
Compania feroviară de stat din Ungaria a anunţat în data 29 mai licitaţia pentru privatizarea companiei de transport de marfă MAV Cargo, care are o valoare totală nominală de aproape 30 miliarde euro. Potrivit documentului de care descrie oferta, intrarea în prima etapă a licitaţiei este deschisă oricui semnează un acord de confidenţialitate şi cumpără documentaţia pentru licitaţie în valoare de cinci milioane forinţi.
Autorităţile ungare vor lua în considerare şi angajamentele pentru creşterea competitivităţii şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Termenul pentru oferta angajantă este 19 octombrie, potrivit invitaţiei de participare la licitaţie.
Analiştii consideră că pachetul a cărui valoare "contabilă" este de 30 miliarde de forinţi ar putea genera un câştig între 70 şi 80 miliarde forinţi (280-320 milioane euro), deoarece în joc sunt puse în afara activelor MAV Cargo şi relaţiile puternice de afaceri ale acestei companii. Valoarea companiei este generată şi de experienţa acumulată, de poziţia geografică şi de trei linii de transport feroviar care traversează Ungaria, potrivit publicaţiei Portfolio.
Există însă şi păreri care susţin că acest preţ nu va fi obţinut, pentru că MAV Cargo nu are o flotă de motoare, dar dispune de o flotă puternică de 13.000 de vagoane.
Surse din piaţa transporturilor feroviare spun că este posibil ca ofertantul cel mai puternic să fie compania germană Deutsche Bahn, dar acordă şi şanse bune de câştig diviziei de transport de marfă a companiei austriece Österreichische Bundesbahnen (ÖBB), Rail Cargo. Rail Cargo Austria se laudă cu o cotă de piaţă de 30% în Europa. La licitaţie participă şi CFR Marfă şi companii din Franţa, Statele Unite ale Americii, Olanda, Rusia şi Ucraina.
Bugetul Ungariei nu va încasa nimic din preţul de vânzare, deoarece întreaga sumă va fi destinată întăririi poziţiei de capital a companiei MAV.
MAV Cargo deţine o cotă de aproape 20% din piaţa de transport de marfă ungară şi a deţinut în 2006 o cotă de piaţă de aproximativ 82-83% din piaţa ungară a transporturilor de marfă. Compania a livrat în 2006 aproximativ 47 milioane tone de bunuri, cu 6% mai mult decât în 2005.
Veniturile companiei MAV Cargo au urcat în 2006 cu 7,7% faţă de 2005, până la 93 miliarde forinţi, iar cota de transporturi internaţionale a atins nivelul de 75%, pe care compania intenţionează să îl majoreze. MAV Cargo a afişat un profit înainte de impozitare de 2,8 miliarde forinţi în 2006, iar aceasta este singura divizie a MAV care nu are pierderi mari.
CFR Marfă a depus oferta neangajantă pentru privatizarea MAV Ungaria
Publicat la 23.07.2007, 14:49:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



