Peste 600 de vagoane care aparţin companiei CFR Marfă şi care erau garate în zona Portului Constanţa au fost scoase de pe liniile ferate din zona portului, anunţă, miercuri, oficialii companiei.
„CFR Marfă a îndeplinit prevederile care îi revin, astfel: a realizat îndrumarea unui număr de 401 vagoane care îndeplineau condiţiile tehnice pentru deplasare de pe liniile CFR din zona Portului Constanţa. Dintre acestea, 200 de vagoane au fost reintroduse în parcul activ în vederea valorificării oportunităţilor de piaţă care au apărut odată cu declanşarea conflictului militar din Ucraina şi modificarea rutelor clasice de transport a mărfurilor cu destinaţie Ucraina şi Republica Moldova, aducând totodată o contribuţie semnificativă la fluidizarea traficului de cereale şi produse petroliere care tranzitează România. Restul de 201 vagoane au rămas depozitate în alte staţii de pe infrastructura CFR”, se arată într-un comunicat al companiei.
Alte sute de vagoane, asupra cărora ANAF a instituit măsura sechestrului, au fost scoase din staţia Palas, pentru a fluidiza traficul feroviar către Oil Terminal. Unele dintre vagoanele garate în staţia Palas au fost deja puse în circulaţie către Ucraina.
„Au fost eliberate liniile din staţia Palas care asigură accesul în Oil Terminal, un punct important din lanţul logistic al transporturilor de produse petroliere efectuate spre Ucraina (unde staţionau 262 de vagoane). Dintre acestea, 50 de vagoane au fost redate în circulaţie pentru transportul cerealelor, al produselor petroliere şi al altor materii prime în relaţia cu Ucraina, 124 de vagoane au rămas depozitate în alte staţii de pe infrastructura CFR iar 88 vagoane au fost valorificate în urma licitaţiilor publice organizate de ANAF”, precizează documentul citat.


