Potrivit comunicatului, valoarea lucrărilor este de 5.550.759 lei, iar contractorul este SC Consig SA Sighişoara.
"Compania Naţională de Căi Ferate CFR - SA şi-a propus ca prin strategia de dezvoltare şi de modernizare a reţelei feroviare să obţină integrarea CFR în reţeaua feroviară a Uniunii Europene, fapt care presupune dezvoltarea coridoarelor paneuropene de transport, ridicarea performanţelor reţelei feroviare româneşti la cerinţele europene, precum şi modernizarea staţiilor de cale ferată, pentru aducerea lor la nivel de eurogării", spun reprezentanţii ministerului.
În cadrul acestui program, cu finanţare Credit Suisse First Boston International, în valoare de 60 milioane de dolari, sunt cuprinse staţiile de cale ferată Ploieşti Sud, Arad, Alba Iulia, Braşov, Bacău, Suceava Burdujeni, Buzău, Focşani, Sighişoara, Drobeta Turnu Severin, Galaţi, Feteşti, Sibiu, Tulcea şi Oradea.
Până în prezent au fost deja finalizate lucrările de modernizare la staţiile Tulcea, Suceava, Alba Iulia, Focşani, Galaţi, Burdujeni şi Arad.
CFR va inaugura, miercuri, eurogara Sighişoara
Publicat la 31.07.2007, 13:29:41
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
