"Aşa cum sunt plătite consultaţiile şi analizele cerute de primărie pentru căsătorie sau de şcoala de şoferi, tot aşa se întâmplă şi în cazul copiilor cărora le sunt cerute analize sau consultaţii pentru înscrierea la grădiniţă ori la şcoală. Spre exemplu, dacă un copil are roşu în gât, iar părinţii vin cu el la medic, nu trebuie să plătească nimic. În schimb, dacă solicită consultaţii pentru înscrierea la grădiniţă, părinţii plătesc", a adăugat medicul Rodica Tănăsescu.
Medicul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marius Filip, a declarat pentru MEDIAFAX că dacă pentru înscrierea la grădiniţă este nevoie de consultaţie, dar şi de analize, atunci părintele va plăti consultaţia şi, separat, fiecare analiză.



