Ford, singura companie care a depus ofertă pentru uzina Daewoo Craiova, intenţionează să crească numărul de angajaţi de la 3.900 câţi sunt în prezent la 7.000 şi, posibil, la 9.000. Constructorul consideră că va putea produce anual 300.000 de autovehicule şi 300.000 de motoare. În 2006, uzina de la Craiova a produs 24.000 de autovehicule şi 116.000 motoare.
„Cheltuielile totale ale Ford în România vor creşte constant şi vor atinge un miliard de euro în 2012 (...) Suntem încântaţi de şansa pe care o avem, de a prelua uzina din Craiova, dar mai avem multe de făcut înainte de a ajunge la un acord comun”. a declarat John Fleming, preşedinte şi director general executiv al Ford Europa.
„Pe parcursul negocierilor cu comisia de privatizare vom evidenţia importanţa fabricii de la Craiova pentru planul strategic de producţie pe termen lung al companiei Ford”, a adăugat oficialul Ford.
Strategia Ford pentru uzina din Craiova a fost discutată în cadrul întâlnirilor avute luni la Bucureşti de John Fleming, preşedinte şi director general executiv al Ford Europa cu primul-ministru, Călin Popescu–Tăriceanu şi cu membrii comisiei de privatizare pentru S.C. Automobile Craiova S.A..
Ford Europa produce, vinde şi oferă servicii pentru automobile Ford pe 47 de pieţe şi are 66.000 de angajaţi. Automobile Craiova are un capital social de 39.783.166 lei şi este unicul acţionar cu drept de vot la Daewoo Automobile România, producător şi distribuitor de autoturisme si subansamble pentru autoturisme sub licenţă GM Daewoo Auto Technologies, deţinând 49% din capitalul social al societăţii.
Daewoo Automobile România a fost înfiinţată în 1994 ca societate mixtă creată de Automobile Craiova şi grupul sud-coreean Daewoo. Grupul Daewoo a intrat în 1999 în faliment, fiind cumpărat parţial de General Motors, care însă a refuzat să preia şi fabrica din România. Automobile Craiova a cumpărat pachetul de acţiuni de 51% deţinut de compania coreeană Daewoo Motor, în august 2006.
Cheltuielile anuale la uzina din Craiova vor atinge un miliard de euro în 2012
Publicat la 16.07.2007, 15:14:31
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
