„Am înţeles că a apărut informaţia că s-a cerut remanierea ministrului Toader. Nu este adevărat. În schimb, ceea ce s-a discutat, lucru cu care sunt de acord, ministrul Justiţiei trebuie să facă două lucruri din ceea ce s-a convenit astăzi - să prezinte un calendar de promovare a legilor justiţiei şi, de asemenea, cred că era firesc şi este firesc în continuare să aibă o poziţie publică faţă de nenumăratele întâmplări din ultima perioadă generate de stenograme, de înregistrări, de dezvăluiri şi aşa mai departe", a afirmat Liviu Dragnea la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.
Liderul social-democraților Liviu Dragnea a explicat că intenţia declarată a secretarului general adjunct al PSD de a cere revocarea lui Tudorel Toader în cadrul Comitetului Executiv Național al formațiunii politice ce urmează să aibă loc vineri la Sucevița a apărut într-o situaţie tensionată, iar în şedinţa BPN lucrurile s-au mai liniştit.




