money.ro
Piețe financiaremoney.ro

China a acumulat din ianuarie un excedent comercial de 238 miliarde dolari

Publicat la 11.12.2007, 09:31:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
China a acumulat din ianuarie un excedent comercial de 238 miliarde dolari
Excedentul comercial anual este în creştere cu 14,7% în luna noiembrie şi cu 52,2% în primele 11 luni ale anului, au precizat instituţiile vamale într-un comunicat. 

Exporturile au crescut cu 22,8%  faţă de luna noiembrie 2006, reprezentând 117,76 miliarde dolari, iar importurile au cunoscut o creştere uşor mai ridicată, de 25,3%, până la 91,34 miliarde dolari.

În ultimele 11 luni Uniunea Europenă a rămas cel mai important partener al Chinei, cu un volum al schimburilor comerciale ce s-a ridicat la 322,75 miliarde, reprezentat de o creştere de 27,3% faţă de perioda similară a anului trecut, iar pe locul doi se regăsesc Statele Unite ale Americii, cu un volum al schimburilor comerciale de 276,21%, cu 15,7% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aceste date sunt publicate în contextul reuniunii dintre China şi SUA pe tema comerţului ce are loc marţi la Beijing, în ajunul deschiderii celei de-a treia sesiuni de comunicări strategice lansată de cele două ţări în 2006 pentru aplanarea difereţelor economice. Acestă reuniune se va axa în principal pe chestiunea creşterii deficitului comercial al Statelor Unite cu China şi pe cea a cotaţiei yuanului, considerat subevaluat de ţarile occidentale, pentru a sprijini exporturile gigantului asiatic.

În ultimii ani China a înregistrat recorduri de excedent, cel din 2006, de 177,5 miliarde, a fost deja depăşit de la sfârşitul lui septembrie. În octombrie excedentul comercial chinez afişa un nou record lunar, de 27,05 miliarde dolari.

Cu scopul de a atenua dezechilibrele comerciale cu principalii parteneri, autorităţile chineze spun că vor să încurajeze importurile, să frâneze exporturile şi să accelereze cererea internă. Vămile au subliniat de asemenea că în noiembrie "pentru prima dată importurile lunare au depăşit 90 miliarde dolari". Pentru analiştii de la Goldman Sachs, "ritmul susţinut al creşterii importurilor reflectă vigoarea cererii interioare".

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite