Comisia Mixta Guvernamentala Romano-Chineza de Cooperare Economica s-a reunit joi, la Beijing, reuniunea fiind prezidată de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din România, Ion Ariton, şi de vice-ministrul Comerţului din Republica Populară Chineză, Wang Chao.
Vice-ministrul Wang Chao a subliniat ca relaţiile economice româno-chineze s-au dezvoltat considerabil în ultima vreme. "Guvernul chinez acordă o atenţie deosebită relaţiilor cu România. Ţara dumneavoastră a devenit, deja, al patrulea partener comercial al Chinei din Europa Centrală şi de Est. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut considerabil în primele opt luni ale acestui an, observându-se o tendinţă de creştere a exporturilor româneşti către Republica Populară Chineză. De asemenea, România a devenit una dintre principalele destinaţii ale investiţiilor chineze în ultima perioadă", a declarat vice-ministrul chinez.
În cadrul discuţiilor, a fost analizată cooperarea economică dintre cele două ţări, ministrul Ion Ariton a apreciat că, din punct de vedere politic, relaţiile bilaterale sunt excelente.
"În continuare, apreciez că trebuie să dezvoltăm cu pragmatism potenţialul existent în relaţia economică. Republica Populară Chineză ocupă un loc prioritar în politica României de dezvoltare a relaţiilor cu ţările din Asia, iar în plan comercial ocupă locul 1 în zona asiatică, atât la export cât şi la import. De exemplu, în primele opt luni ale acestui an, exporturile romaneşti către Republica Populara Chineză au crescut cu peste 33%", a spus Ion Ariton.
Cei doi demnitari au discutat despre situaţia economică din România şi China în contextul crizei financiare globale, dar şi despre proiectele de investiţii chineze în România, stabilite ca prioritare la convorbirile avute în august la Beijing de prim-miniştrii celor două ţări: unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, autostrada de centura a municipiului Bucureşti, Canalul Dunăre-Bucureşti şi Canalul Siret-Bărăgan.
"La nivelul companiilor din cele două ţări a început analizarea proiectelor şi cu plăcere anunţ că deja au apărut reacţii pozitive din partea companiilor mari chineze care şi-au exprimat interesul de a se implica în realizarea acestora. Astfel, proiectul Hidrocentralei Tarniţa prezintă interes pentru companiile chineze China Ghezouba şi China Sinohydro, iar proiectul unităţilor 3 şi 4 Cernavodă prezintă interes pentru China Guangdong Nuclear Power Group, cu care s-a şi semnat, ieri (miercuri, 19 octombrie, n.r.), Acordul de Confidenţialitate. De realizarea Autostrăzii de Centură a Bucureşti-ului sunt interesate China Dalian International Holdings şi China Communications Construction Company, iar proiectul Canalul Siret-Bărăgan prezintă interes pentru China National Agricultural Group Corporation, care va trimite o delegaţie în România, în luna octombrie, în vederea iniţierii discuţiilor cu privire la realizarea acestui proiect", a declarat ministrul Ion Ariton.
De asemenea, ministrul Ion Ariton a invitat companiile chinezeşti să participe şi la alte proiecte importante din domeniul energetic sau din infrastructură: centrala termoelectrică Doiceşti, tronsoanele de autostrăzi Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov, podul de la Brăila, modernizarea Portului Constanţa. Toate proiectele propuse de partea română ar urma să fie realizate în condiţiile atribuirii acestora în conformitate cu legislaţia europeană.
Demnitarul chinez a declarat ca guvernul ţării sale încurajează companiile chineze să investească în proiecte în România şi şi-a exprimat speranţa că ele vor putea fi concretizate cât mai repede.
Şedinţa Comisiei Mixte a abordat şi stadiul acordului de cooperare economică şi comercială dintre cele două ţări, care permite implementarea proiectelor comune. Ministrul Ion Ariton a anunţat că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri se va ocupa în perioada imediat următoare de aprobarea acordului, astfel încât semnarea oficială a documentului sa se producă in cel mai scurt timp.
La final, cei doi demnitari au semnat, în cadrul unei ceremonii oficiale, Protocolul Comisiei Mixte Guvernamentale Româno-Chineză de Cooperare Economică.



