money.ro
Piețe financiaremoney.ro

China acuză SUA de protecţionism

Publicat la 16.11.2009, 13:06:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
China acuză SUA de protecţionism
"Statele Unite şi alte ţări occidentale sunt partizane ale libertăţii comerţului, însă Statele Unite devin din ce în ce mai protecţioniste", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului, Yao Jian.

"Statele Unite nu ar trebui să creeze diverse bariere comerciale pentru a-şi proteja industria naţională", a mai spus el.

Însă secretarul de stat pentru comerţ din Statele Unite, Gary Locke, a negat că SUA ar da dovadă de un "protecţionism din ce în ce mai accentuat".

"Preşedintele Obama a indicat în repetate rânduri că nu putem să alegem o cale protecţionistă. Protecţionismul duce la represalii, ce ar putea degenera într-un război comercial din care toată lumea ar avea de pierdut ", a afirmat Locke.

Purtătorul chinez de cuvânt a precizat că autorităţile de la Beijing vor menţine stabilitatea yuanului, guvernul fiind "indignat de presiunile injuste" exercitate de Statele Unite pentru o reevaluare a monedei chineze, în contextul în care şi SUA a permis deprecierea dolarului, pentru creşterea competitivităţii.

"Trebuie să creăm un mediu stabil pentru companii, mediu ce cuprinde şi un curs valutar stabil, pentru a susţine creşterea economiei mondiale şi relansarea exporturilor Chinei", a precizat Yao.

"Este în defavoarea revenirii mondiale şi nedrept din partea Statelor Unite să solicite aprecierea altor monede, în timp ce permit în continuare deprecierea dolarului", a mai spus el.

Cursul yuanului este legat de facto la cel al dolarului din vara lui 2008.

Marii parteneri comerciali ale Chinei, Statele Unite şi Uniunea Europeană, au acuzat China că menţine moneda subevaluată pentru a favoriza exporturile.

Aflat în vizită la Beijing, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a cerut, de asemenea, o apreciere a yuanului, spunând că măsura ar fi benefică pentru puterea de cumpărare a populaţiei şi pentru relansarea consumului privat.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite