Agenţia 'a fost întotdeauna la înălţimea aşteptărilor Partidului Comunist', a afirmat - într-un discurs presărat cu referiri la liderii Mao Zedong, Deng Xiaoping, Jiang Zemin şi Hu Jintao - preşedintele Xinhua, Li Congjun, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, care are rang de ministru, scrie AGERPRES.
'Xinhua are o importantă responsabilitate în difuzarea rezoluţiilor' ultimei plenare a PCC, a spus la rândul său Li Changchun, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.
'Sperăm că Xinhua îşi va ameliora capacitatea de a ghida opinia publică' şi 'va face mai multe' pentru a 'salvgarda stabilitatea' socială, a spus oficialul chinez. El a cerut totodată agenţiei să facă reportaje mai 'vii', să se apropie de popor şi să accelereze integrarea tehnologiilor moderne şi multimedia.
Xinhua s-a 'născut' în 1931 în oraşul Ruijin din provincia Jiangxi, pe atunci principalul bastion al rebelilor comunişti. Iniţial s-a numit 'Agenţia de Ştiri China Roşie', iar în 1937 a adoptat numele actual, care înseamnă 'China Nouă', scrie AGEPRES.
Ziariştii agenţiei i-au însoţit pe revoluţionarii comunişti în Marşul cel Lung (retragerea din faţa forţelor Kuomintangului) şi mai târziu în războiul civil care s-a încheiat prin victoria comunistă şi crearea republicii populare.
La această aniversare, agenţia a dorit să amintească numele unor ziarişi care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei, precum Shao Yunhuan, corespondent la Belgrad care a decedat în cursul bombardării din eroare a Ambasadei Chinei de către NATO, sau Qu Qiubai, unul dintre primii preşedinţi ai Xinhua, care a fost executat de trupele inamice după ce a fost capturat în cursul Marşului cel Lung.
În prezent, Xinhua are peste 10.000 de angajaţi şi difuzează informaţii în opt limbi (chineză, engleză, franceză, arabă, rusă, japoneză, portugheză şi spaniolă). Are 162 de birouri în lume şi intenţionează să aibă în total 200 la orizontul anului 2020.
Agenţia Xinhua, la 80 de ani: A fost întotdeauna la înălţimea aşteptărilor Partidului Comunist
Publicat la 07.11.2011, 09:56:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
