China schimbă radical industria sectorului de construcții. Pe viitor, până la 50% din materialele folosite vor proveni din clădiri demolate, infrastructuri vechi, moloz și materiale reciclate.
China construiește orașele viitorului din moloz de la demolări
Potrivit unui studiu publicat de Universitatea Tsinghua în Nature Communications, în unele provincii, procentul ar putea urca până la 65%. În acest moment colosalele șantiere chinezești consumă resurse naturale într-un ritm greu de susținut, iar presiunea asupra mediului se simte din ce în ce mai mult-de la extracție, transformarea industrial în material de constrrucții până la transportul lor.
Urbanizare masivă, resurse pe sfârșite
Într-o Chină aflată în plină expansiune urbană, o încetinire a ritmului de dezvoltare este anticipată abia după 2030. Construcțiile necesită cantități masive de nisip, piatră și energie, materiale ce vin cu un cost ecologic uriaș. În condițiile în care zeci de milioane de metri pătrați de clădiri sunt ridicate anual, mai marii republicii caută soluții pentru a reduce consumul de resurse fără a frâna dezvoltarea de noi locuințe.
Departamentul de Inginerie Chimică al Universității Tsinghua din Beijing, care a prezentat modelul CHAMPS (China Aggregate Metabolism Provincial Scenarios). Planul propune reducerea drastică a materialelor virgine folosite în construcții prin înlocuirea lor cu agregate reciclate din:clădiri demolate,poduri și drumuri vechi și structuri ajunse la final de viață. Agregatele -amestec de nisip, pietriș și rocă - sunt esențiale pentru beton și infrastructură. Înainte de 2005, 80% din material proveneau din resurse naturale, în timp ce astăzi 80% sunt deja produse prin concasarea rocilor și fabricarea de nisip artificial. Totuși, reciclarea reală rămâne redusă, mai puțin de 20% din materialele de construcții fiind reutilizate.
Modelul readuce un program -” reducere, reutilizare, reciclare”, cunoscut și nouă în perioada comunistă, într-o formă asemănătoare. În acest sistem, molozul devine resursă, iar gunoiul materialelor de construcții se întoarce pe șantier sub formă de agregate reutilizabile.




