Anul 2013 este primul în care China va detrona Europa la producţia de maşini, marcând un punct de referinţă pentru industria auto. În timp ce producătorii europeni au fost afectaţi grav de criza economică în 2012, au închis uzine şi au apelat la concedieri masive, companiile auto din China au avut un an mai bun ca niciodată.
Anul 2013, cel puţin primele nouă luni ale acestuia, nu este foarte diferit de anteriorul pentru producătorii europeni de autoturisme. În tot acest timp, China a majorat producţia auto.
Citeşte şi: Spălătorii de parbrize au ajuns până în Noua Zeelandă
China a produs, în perioada ianuarie - octombrie a.c., aproximativ 17,8 milioane de autovehicule, cifrele fiind în creştere cu peste 13 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat Asociaţia Producătorilor de Automobile din China, citată de Radio China Internaţional.
Citeşte şi: Sfârşitul anului 2013 şi un curs de 3,1 lei/euro. Real?
Potrivit unui oficial al asociaţiei, în lunile septembrie şi octombrie, volumul vânzărilor a crescut într-un ritm accelerat. La nivel mondial, în primele trei trimestre ale anului curent, volumul vânzărilor de autovehicule a avut un ritm de creştere de 2,8%, mult mai scăzut comparativ cu cel din China.
„Financial Times” estima la începutul anului în curs că aproape 20 de milioane de autoturisme vor ieşi în 2013 pe porţile uzinelor de autoturisme din China, potrivit datelor a cinci mari companii de cercetări de piaţă. Se pare că s-au înşealat, în sensul că în acest ritm la sfârşitul anului chinezii vor marca peste 20 de milioane de maşini produse, mai exact 21,3 milioane de unităţi.
Citeşte şi: Bolid pur sânge arab: Cât costă 750 cai putere sub capotă
Pe de altă parte, în Europa, numărul maşinilor fabricate în acest an 12 luni nu va depăşi 19 milioane, potrivit unui studiu comandat de publicaţia de business „Financial Times”.
Avansul spectaculos al Chinei se înregistreză pe fondul problemelor grave prin care trece industria auto europeană, ca urmare a scăderii consumului şi a măsurilor de austeritate aplicate în aproape toate statele din UE. În 2012, în Europa au fost fabricate 18,9 milioane de autoturisme. La nivel mondial, anual se vând maşini noi în valoare de circa 1.300 de miliarde de dolari. De aceea, industria auto este considerată un motor al creşterii economice şi unul dintre cei mai buni indicatori asupra evoluţiilor macroeconomice.
Citeşte şi: O nouă carte despre Steve Jobs: Era permanent furios şi îşi batjocorea concurenţa de la Google



