O delegaţie a celei mai mari companii de stat din China pentru furnizare de echipamente pentru industria energetică a venit, sâmbătă, la Târgu Jiu, discutând pe această temă cu reprezentanţi ai administraţiei locale.
Directorul de investiţii al CE Rovinari, Vasile Tudorescu, a reprezentat unitatea la întâlnirea respectivă, acesta menţionând pentru Mediafax că de aproximativ un an se poartă discuţii cu partenerii chinezi pentru a ajunge în această fază a negocierilor. Acesta a menţionat că şansele de realizare a investiţiei sunt foarte mari, chiar şi după ce CE Rovinari va fi inclusă în viitoarea companie energetică Electra.
"Indiferent de forma viitoare de organizare, chiar şi în cadrul Electra, complexul va demara procedurile pentru a înfiinţa cu chinezii o societate mixtă, care să se ocupe de realizarea noului grup energetic. Ei sunt dispuşi să asigure partea financiară şi, mai ales, echipamentele necesare, iar noi ne vom implica sub alte forme. Este ceva similar cu modul de construire a reactoarelor 3 şi 4 la Cernavodă", declară Tudorescu.
CE Rovinari a fost inclusă în noua companie energetică Electra alături de complexurile de la Craiova şi Turceni, precum şi de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Nuclearelectrica şi o parte din Hidroelectrica.
Potrivit site-ului CE Rovinari, construirea unui bloc energetic nou de 500 MW este cuprinsă în strategia de dezvoltare pentru perioada 2009 - 2010.
China National Electric Equipment vrea să construiască un grup energetic la Rovinari
Publicat la 20.03.2010, 17:08:20
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
