”China, tocmai în baza relaţiei strânse cu Rusia, reafirmată în acest zile, poate juca un rol major” în dosarul ucrainean, estimează Emmanuel Macron, referindu-se la recenta vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping la Moascova.
”China şi-a afirmat ataşamentul faţă de Charta ONU. Integritatea teritorială, suveranitatea naţiunilor sunt parte a acesteia. Iar eu cred că apărarea lor însemnă să mergem împreună şi să găsim un drum al păcii”, a declarat el.
Emmanuel Macron se află în China într-o vizită de stat de trei zile.
El speră să convingă Beijingul să se angajeze mai mult împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia şi are ambiţia să lege legături mai strânse cu gigantul asiatic, un partener comercial esenţial.



