China va deveni piaţa cea mai dinamică a vinului până în 2010, înregistrând o creştere a cantităţii consumate de aproximativ 36%, cu mult peste media de creştere a restului lumii, de 4,8%, reise dintr-un studiu prezentat marţi la Beijing, conform NewsIn.
China, care a ajuns în 2005 pe locul zece la nivel mondial în ceea ce priveşte consumul de vin, va mai creşte cu o poziţie până în 2010, detronând România, cu un consum de 5,58 milioane de hectolitri de vin pe an , faţă de 4,10 milioane de hectolitri consumaţi îm 2005 şi 3,35 în 2004, reiese dintr-un studiu comandat de salonul internaţional al vinului Vinexpo din Bordeaux.
Vânzările en detail vor creşte până la 1,655 miliarde de dolari în 2010, majorându-se aproape de două ori faţă de anul 2001, când în China a fost vândut vin în valoare de 848 milioane de dolari.
Această cifră este însă mult mai mică decât vânzările înregistrate în Statele Unite ale Americii (ce ocupă primul loc pe plan mondial în ceea ce priveşte vânzările), care în 2005 au înregistrat vînzări de 19,17 miliarde de dolari, pentru 2010 estimându-se că cererea de vin în SUA va atinge cifra de 22,75 miliarde de dolari (în creştere cu 18,70%), pe locul doi clasându-se Franţa, cu vânzări de 8,86 miliarde de dolari în 2005, respectiv 8,70 miliarde dolari în 2010 (scădere de 1,17%).


