money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

China vrea să devină o putere spaţială în următorii cinci ani

Publicat la 30.12.2011, 20:04:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
China vrea să devină o putere spaţială în următorii cinci ani

China intenţionează, de asemenea, să lanseze în spaţiu, în următorul cincinal, navete cu echipaj uman şi cargouri, scopul pe termen mai lung fiind o misiune umană care să ajungă pe Lună.

 

Planurile au fost anunţate de guvernul de la Beijing într-un moment în care Statele Unite şi-au redus ambiţiile şi finanţarea programului de explorare spaţială.

 

Documentul publicat de guvernul de la Beijing mai prevede dezvoltarea unei tehnologii care să monitorizeze fragmentele spaţiale, un studiu asupra găurilor negre şi dezvoltarea unor mici sateliţi pentru monitorizare şi prognoză în legătură cu mediul şi dezastrele.

 

Începând din 2003, China a obţinut succese majore cu programul său spaţial, devenind a treia ţară, după Rusia şi SUA, care a trimis oameni în spaţiu. A efectuat cu succes o ieşire în spaţiu în 2008, iar în noiembrie, andocarea şi întoarcerea unui vehicul spaţial fără oameni la bord, Shenzhou-8, a deschis calea pentru crearea viitorului laborator spaţial al Chinei. Naveta spaţială a decolat din deşertul Gobi, în nord-vestul Chinei, la o lună după ce primul modul spaţial de tip laborator, Tiangong-1, a fost lansat în spaţiu.

 

China susţine că programul său spaţial, dezvoltat de armată, va fi utilizat în scopuri paşnice, dar activităţile desfăşurate în trecut au dat naştere unor controverse, de pildă în 2007, când China şi-a doborât unul dintre sateliţii ieşiţi din uz. Această acţiune i-a alarmat pe unii oficiali din SUA şi din alte ţări şi a provocat îngrijorări cu privire la o cursă a înarmării în spaţiu.

 

Unii experţi subliniază că unul dintre lipsurile majore în relaţiile dintre China şi SUA îl reprezintă absenţa unor discuţii regulate despre securitatea în spaţiu, discuţii care aveau loc între Washington şi Moscova în timpul Războiului Rece.

 

Încă două misiuni spaţiale de andocare sunt prevăzute pentru 2012, cel puţin una dintre ele fiind fără oameni. Însă, în ciuda progreselor, unii experţi spun că în dezvoltarea tehnologiei spaţiale, China mai are un drum lung de parcurs.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite