Pe ansamblu, preţurile de consum au urcat în luna iunie cu 5,86% în raport cu luna similară a anului trecut şi cu 0,2% faţă de luna precedentă a acestui an. Această rată a inflaţiei, de 5,86%, a coborât în iunie, în conformitate cu estimările experţilor, de la 5,95% în mai. Un nivel atât de scăzut al ratei anuale a inflaţiei nu a mai fost atins din august 2007, când indicele anual al preţurilor de consum a fost de 4,96%.
Cauzele temperării inflaţiei în luna iunie au fost: ieftinirea alimentelor şi creşterea mai mică a preţurilor la mărfuri nealimentare şi servicii.
În termeni lunari, în luna iunie faţă de mai, produsele alimentare s-au ieftinit, în medie, cu 0,18%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,42%, iar tarifele la servicii au urcat, în medie, cu 0,43%.
Dintre ieftiniri, cele mai pregnante sunt la o serie de alimente: fasole (-2,08%), ulei comestibil (-3,91%), alte legume şi conserve de legume, cu excepţia cartofilor (-4,27%). La polul opus, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în iunie la combustibili (2,14%), fructe proaspete (4,4%) şi cartofi (6,11%). În termeni anuali, în iunie 2009 faţă de iunie 2008, cel mai puţin s-au scumpit alimentele (3,5%), urmate de produsele nealimentare (6,74%) şi servicii (8,73%). Citeste articolul
Chiriile continuă să scadă. Iunie, a treia lună consecutivă de ieftinire
Publicat la 12.07.2009, 18:43:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
