Dacă în prima jumătate a anului 2010 spaţiile de birouri finalizate au totalizat peste 125.000 mp, anul acesta livrările s-au situat la 12.950 mp.

 

“Diminuarea stocului de birouri disponibil în Capitală este coroborată cu intensificarea activităţii de închiriere pe acest segment, ocuparea netă (net take-up) marcând o creştere de aproximativ 30%. Volumul de ocupare netă în S1 2010 a fost de 82,500 mp, în timp ce pentru acelaşi interval al anului în curs prognozăm o valoare de cel puţin 105,000 mp.%”, se arată în raportul DTZ pentru primul semestru al acestui an.

 

Ce s-a livrat în prima jumătate din 2011 si 2010

 

 

 

Luând în calcul un ritm constant al închirierilor şi livrări anunţate de numai 80,000 mp de birouri până la sfârşitul anului, aproximativ 60% din suprafaţa livrată în S1 2010, ne aşteptăm ca piaţa de birouri din Bucureşti să urmeze trendul deja vizibil în regiune şi să asistăm la o creştere a chiriilor, care pot depăşi 18.5-19.5a€/ mp/ lună pentru locaţiile prime până la finele lui 2011 şi îşi vor continua creşterea uşoară în 2012-2013.

 

În primele 6 luni ale anului curent, DTZ Echinox a înregistrat tranzacţii de ocupare netă de circa 18,500 mp. Printre principalele tranzacţii se numără închirierea a 10.000 mp de către UniCredit în clădirea de birouri Novo Park, care a ocupat toate cele patru etaje ale corpului „G” din cadrul Novo Park, unde îşi va muta activităţile de back-office ale grupului.