"În ceea ce priveşte InterAgro, atât timp cât se aplică tuturor agenţilor economici aceleaşi condiţii, nu reprezintă o distorsionare a concurenţei. Asta nu înseamnă că este o măsură bună. Ideea de a vinde gaz mai ieftin - dacă vinzi tuturor nu distorsionezi concurenţa - dar este posibil să păgubeşti statul. Dacă vinzi o marfă a statului mai ieftin, este evident că aduci statului un prejudiciu, dar nu afectezi concurenţa. Nu credem că este o problemă din punct de vedere al concurenţei, dar asta nu înseamnă că nu s-ar fi produs un prejudiciu statului", a menţionat Chiriţoiu.
DIICOT a început urmărirea penală pe numele a 40 de persoane, printre care funcţionari cu funcţii de conducere la Romgaz, Ministerul Economiei sau ANRE, dar şi reprezentanţi ai unei firme din Bucureşti, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, prejudiciul fiind de 126 de milioane dolari. Societatea care ar fi primit gaze naturale din producţia internă, la preţuri preferenţiale, ar fi InterAgro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae.
Potrivit unui comunicat, cele 40 de persoane sunt suspectate că "au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu de 126.000.000 USD patrimoniului SNGN Romgaz SA şi bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional".
De asemenea, anchetatorii spun că prejudiciul a fost creat prin faptul că societatea vizată de anchetă ar fi contractat cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de Romgaz. Gazele proveneau exclusiv din producţia internă, cu încălcarea reglementărilor legale în domeniu şi, mai mult, deşi respectiva firmă avea datorii semnificative către Romgaz la plata gazelor furnizate, a beneficiat în continuare de facilităţile de preţ.
Mai mult, procurorii DIICOT susţin că "activitatea infracţională a generat imposibilitatea repartizării de către SNGN Romgaz SA a rezervelor necesare pentru realizarea programului naţional de înmagazinare şi creşterea importului de gaze naturale, cu consecinţa punerii în pericol a Sistemul Energetic Naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi subminării economiei naţionale".
Chiriţoiu: Furnizarea de gaz ieftin către InterAgro nu reprezintă o distorsionare a concurenţei
Publicat la 10.01.2012, 14:26:55
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
