Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa va cere anularea rezultatelor turului doi de scrutin şi organizarea de alegeri repetate.
Comuniştii au acuzat guvernarea de fraudarea alegerilor. Voronin a susţinut că au existat încălcări la întocmirea listelor electorale şi că a fost încălcat secretul votului, prin excluderea draperiilor de la cabinele de vot.
'Partidul Comuniştilor nu-l recunoaşte pe Chirtoacă drept primar legitim al Chişinăului şi nu-şi recunoaşte înfrângerea', a declarat Voronin. El a mai spus că fracţiunea comunistă va boicota şedinţele parlamentului până când instanţa de judecată nu se va pronunţa în privinţa anulării rezultatelor alegerilor şi organizării alegerilor repetate.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a respins acuzaţiile comuniştilor, arătând că, de fapt, aceştia sunt cei care au comis fraude la alegeri. El a ţinut să amintească faptul că PCRM nu a contestat corectitudinea alegerilor în timpul scrutinului, dar că a făcut-o acum, când a văzut că a pierdut primăria Chişinăului.
Candidatul comuniştilor la funcţia de primar al Chişinăului, Igor Dodon, a acumulat 49,4% la turul doi de scrutin pentru alegerea primarului Chişinăului, care s-a desfăşurat duminică. Învingător a fost declarat actualul primar, liberalul Dorin Chirtoacă, care a întrunit cu circa 4.500 de voturi mai mult.
Chişinău: Comuniştii cer repetarea alegerilor
Publicat la 21.06.2011, 13:18:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
