“La volumele actuale, Bursa arată de parcă a intrat într-un concediu prelungit. Eu văd o singură soluţie la problema aceasta, şi anume să se listeze mai repede BVB, ca să intre în acţionariat un participant puternic, acesta putând să mişte lucrurile. Dar pentru asta este absolut necesară eliminarea pragului de deţinere de 5%”, a declarat Mihai Chişu, broker la societatea de brokeraj IFB Finwest.
BET-NG, indicele acţiunilor energetice, a avut cea mai mare scădere ieri, de 2,2%, după ce Petrom, cea mai mare companie listată, s-a depreciat cu 4,6%, iar Rompetrol Rafinare a scăzut cu aproximativ 2%.
Cel mai tranzacţionat emitent din piaţă a fost SIF Oltenia, care a pierdut 1,1%, pe un rulaj de 3,8 mil. lei (0,89 mil. euro). La închiderea şedinţei bursiere, indicele SIF-urilor era în scădere cu 0,7%, cea mai mică scădere de la nivelul indicilor BVB.
“În perioada următoare, contează raportările financiare de la americani, unde vedem rezultate mai bune decât estimările, ceea ce duce la o notă de optimism în piaţă. Totuşi, după aceste raportări, mă aştept la o nouă corecţie pe aceste pieţe, iar noi vom urma trendul”, a mai spus Chişu.
Banca Transilvania, SIF Muntenia şi Farmceutica Remedia (RMAH) au fost singurele companii din Top 25, în funcţie de lichiditate, care au închis şedinţa în creştere. Banca Transilvania a avansat cu 1,7%, în timp ce RMAH a câştigat 10,5%.
Chişu, IFB: La volumele actuale, Bursa arată de parcă a intrat într-un concediu prelungit
Publicat la 22.07.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
