Tranzactiile cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare au egalat lichiditatea Bancii Transilvania si au insumat 10,54 milioane de lei (circa 3,15 milioane de euro).
Principalele companii de la bursa au avut aceeasi evolutie din sedinta precedenta, indicii inregistrand corectii usoare. “In acest moment, ne confruntam cu o lipsa acuta de bani, la bursa. Investitorii vad o salvare in listarea Transgaz si asteapta ca aceasta sa scoata piata din letargia in care se afla acum. Ieri am avut parte de o sedinta linistita, cu un volum de tranzactionare pe masura, redus”, a spus Chisu. Indicele compozit al bursei, BET-C, s-a depreciat cu 0,51%, iar indicele celor mai lichide zece titluri, BET, a scazut cu 0,88% fata de inchiderea anterioara.
Societatile de investitii financiare au avut si ele o sedinta de corectii, astfel ca indicele celor cinci SIF s-a depreciat cu 0,59%. Titlurile SIF Oltenia au ocupat locul doi in clasamentul lichiditatii, cu schimburi de 0,95 milioane de euro, cu 66% mai putin fata de rulajul inregistrat de prima clasata in top, Banca Transilvania.
Valoarea tranzactiilor realizate cu actiunile Petrom pe piata de capital se ridica la 0,57 mil. euro, cotatia companiei scazand cu 1,87%, in timp ce Rompetrol Rafinare Constanta s-a depreciat cu 1,65%, pe fondul unei lichiditati in valoare de 0,09 mil. euro. Pe piata Rasdaq, cea mai tranzactionata companie a fost Albalact, cu schimburi de 0,15 milioane de euro, urmata de Imotrust Arad, cu un rulaj de 0,08 mil. euro. Lichiditatea pietei a ajuns, ieri, la 2,68 mil. euro.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



