Au fost denunţate până în prezent 3 contracte, un contract cu Europec şi un contract cu firma EFT. Ministrul a anunţat că, până la finele lunii, ANRE trebuie să prezinte o analiză privind reducerea livrărilor de energie pe piaţa reglementată, conform The Money Channel. În prezent, în România se produc 56 Tera Waţi din care 28 sunt livraţi în piaţa reglementată. Reducerea de către ANRE a cantităţii nu va mai permite accesul producătorilor industriali la energie ieftină.

 

"Este posibil ca unele societăţi comerciale care achiziţionează energie de pe piaţa reglementată să treacă pe piaţa liberă. Pe baza analizei, s-ar putea să fie mai mult de 15% din piaţa reglementată, dar cei afectaţi nu sunt populaţia şi instituţiile publice", a declarat Chiţoiu.

 

Preţul megawvatului în piaţa reglementată este de 165 lei. Hidroelectrica vinde în piaţa reglementată 5,5 tera watti la un preţ de 72 de lei, sub costul de producţie de 125 de lei pe MW.

 

În ceea ce priveşte contractul cu Alro, ministrul Chiţoiu a precizat că preţul energiei va fi raportat la piaţa concurenţială cu anumite corecţii.

 

"Preţul care se practică pentru vânzarea energiei electrice - nu numai hidro, dar şi celelalte companii din industrie - va fi preţul raportat la piaţa concurenţială, bineînţeles cu anumite corecţii, în funcţie de numărul de locuri de muncă, de profitabilitate, de volumul exportului. Sunt nişte criterii stabilite împreună cu OPCOM privind aceste corecţii, dar plecând de la preţul pieţei concurenţiale, nu de la preţ fix", a mai spus Chiţoiu.

 

Tot până la finele lunii consultanţii vor anunţa lista scurtă a membrilor boardului Hidroelectrica, ce va cuprinde zece persoane. Boardul îşi va prelua mandatul la începutul trimestrului patru, atunci când ministrul Economiei speră ca Hidroelectrica să iasă din insolvenţă.