După negocierea de astăzi dintre reprezentanţii Hidrolelectrica şi cei ai companiilor care activează în domeniul energiei, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că un prim pas al discuţiilor a fost renunţarea la preţul fix.
"După primele zile de mandat, faţă de cei zece ani care au trecut, am reuşit să eliminăm preţul fix din aceste contracte şi să avem preţ stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, bineînţeles ajustat printr-un mecanism de corecţie. Deci ce nu s-a reuşit în zece ani, s-a reuşit în zece zile."DANIEL CHIŢOIU, ministrul Economiei
Chiţoiu nu a dat mai multe detalii de la masa negocierilor, precizând că acestea vor continua în săptămânile următoare, dar a adăugat că, până la sfârşitul lunii mai, noile contracte ar trebui semnate de toate părţile implicate. Potrivit lui Chiţoiu, în ultimii zece ani, Hidroelectrica a pierdut din aceste contracte un miliard de euro.
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, declara săptămâna trecută că "băieţii deştepţi" ar putea să plătească amenzi şi să ramburseze toate sumele de care au beneficiat dacă ancheta Comisiei Europene stabileşte că aceste contracte au reprezentat ajutoare de stat. Franks a arătat că o parte dintre "băieţii deştepţi" au fost de acord cu renegocierea contractelor, dar mai sunt unii care refuză să semneze noile condiţii.
Comisia Europeană a anunţat, în aprilie, că a iniţiat cinci investigaţii aprofundate şi distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.