Comisia a votat o serie de amendamente la proiectul privind interzicerea cianurilor în minerit. Acestea prevăd reducerea treptată a folosirii cianurii pentru extragerea aurului şi a argintului, până în 2018.
"Era un proiect care, într-un mod abrupt spunea da sau nu, neţinând seama, inclusiv, de prevederea Guvernului, care aloca o perioadă de graţie de cinci ani, şi a Agenţiei Naţionale de Resurse Naturale, care spunea că are în derulare 29 de licenţe similare, care trebuie să se supună prevederilor guvernamentale", a declarat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii.
Iancu mai spune că dacă s-ar fi adoptat legea în varianta iniţială, nu s-ar fi dat soluţii privind securitatea folosirii acestei tehnologii. "Toate proiectele din exploatarea minieră din cadrul preparării zăcămintelor miniere cu o concentraţie de aur şi argint vor avea prevederi exprese privind securizarea utilizării tehnologiei cu cianură, aşa cum prevede directiva Uniunii Europene", a mai spus Iancu.
Preşedintele Comisiei spune că unul dintre amendamente prevede ridicarea autorizaţiei de mediu pentru acel agent economic care nu respectă întocmai prevederile Directivei UE.
De asemenea s-a mai prevăzut obligativitatea Guvernului de a realiza un plan de măsuri privind dezvoltarea economică şi socială a zonelor miniere. Proiectul va ajunge probabil în plen săptămâna viitoare. Camera este for decizional în acest caz.
Cianurile din minerit vor fi reduse treptat până în 2018
Publicat la 13.03.2008, 07:46:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
