Anul 2012 s-a încheiat cum nu se poate mai bine pentru Bradley Wiggins, după victoria sa în Turul Franţei, medalia de aur la contratimp la Jocurile Olimpice de la Londra, fiind ales şi personalitatea sportivă a anului de BBC. "Este recunoaşterea deplină pentru un sportiv să fii onorat de ţara ta nu numai pentru succesele din acest an, ci şi pentru cei 12 ani de muncă şi de reuşite - 4 Jocuri Olimpice, 7 medalii", a reacţionat Wiggins, 32 de ani, care a devenit în iulie primul britanic învingător al Turului Franţei.
Alături de el, Andy Murray, care a cucerit, de asemenea, aurul la JO, ca şi primul său turneu de Mare Şlem, US Open, ceea ce i-a adus recunoaşterea reginei.
În total peste o mie de persoane au fost astfel distinse, între care 47 la sută femei şi 10 la sută sportivi, prin crearea, anul acesta, a unei liste specifice pentru JO de la Londra şi Jocurilor Paralimpice.
În ce priveşte artiştii, actorul Ewan McGregor, cântăreaţa Kate Bush şi creatoarea de modă Stella McCartney au fost onoraţi, de asemenea, fiica lui Paul McCartney fiind desemnată şi designer-ul anului de către British Fashion Awards. Ea a supervizat creaţia pentru ţinutele oficiale ale sportivilor britanici la JO.





