Producătorul de mobilă Silvarom a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 35,3 milioane lei, mai mică cu 6,9% faţă de anul anterior, când a raportat 37,7 milioane lei, a declarat pentru NewsIn directorul economic al companiei, Ioan Mărginean.
"Silvarom a raportat pentru 2008 afaceri de 35.314.616 lei, faţă de 37.771.323 lei în anul anterior. Din totalul cifrei de afaceri înregistrate anul trecut, mobilierul pentru locuinţe, inclusiv bucătării, a avut o pondere de 32%, mobilierul de birou a reprezentat 36%, iar mobilierul şcolar 23%, cele mai mari vânzări realizându-se în Bucureşti. Avem în plan deschiderea unui nou magazin în 2009, dacă piaţa mobilei se va îmbunătăţi în a doua parte a anului", a spus reprezentantul companiei.
Sursa:NewsIn





