Distribuitorul de farmaceutice precizează, însă, că profitul net a scăzut de la 180.180 lei la 134.623 lei, din cauza împuţinării discounturilor aferente achiziţionării medicamentelor.
"Această scădere a discounturilor a fost realizată în contextul reducerii acestora la nivelul tuturor societăţilor ce acţionează în piaţa farmaceutică deoarece importatorii şi distribuitorii de medicamente plătesc medicamentele la un curs mediu de 3,7 faţă de 3,3 cursul la care au fost fixate preţurile la medicamente în luna aprilie 2007", a declarat administratorul pe probleme economice al Ropharma, Alin Rădăşanu.
"Cu toate acestea, societatea nu a renunţat în trimestrul I 2008 la eliberarea de medicamente din cadrul programelor de sănătate, chiar dacă adaosul comercial generat pe acest segment este de doar 1% (medicamente pentru diabet, oncologie, poliartrita reumatoidă, stări postransplant şi hepatită), iar discounturile aferente acestor produse au înregistrat scăderi semnificative", a precizat Alin Rădăşanu.
Distribuitorul de produse farmaceutice, Ropharma Braşov, a realizat pe parcursul anului 2007 venituri totale de 72.938.175 lei (peste 19,92 mil. euro), în creştere cu 15,2 % faţă de nivelul anului 2006.
Potrivit companiei, cifra de afaceri a crescut anul trecut cu 12,8% faţă de 2006, ajungând la 61,18 milioane lei, în timp ce profitul net a fost de 648.433 lei, mai mare cu 14,6% decât cel din anul anterior. Din totalul desfacere, comerţul cu amănuntul a reprezentat 44.72% şi s-a realizat prin reteaua proprie ce cuprinde 33 farmacii.
"Ca şi pe parcursul anilor precedenţi, societatea a investit constant în reţeaua sa de distribuţie, în 2007 volumul investiţiilor situându-se la peste două milioane lei, cu peste 33% mai mult ca în anul 2006 (...) De asemenea, la sfârşitul anului 2007, societatea avea un cash-flow pozitiv cu un net inflow de 2,7 milioane lei. Capitalurile proprii se ridicau la suma de 9.213.462 lei", se arata într-un comunicat emis recent.
Potrivit comunicatului de presă, rezultatele financiare ale Ropharma au fost confirmate în urma unui audit efectuat de catre societatea de audit financiar SoftCont.
Reprezentanţii companiei au declarat la începutul acestui an că se are în vedere deschiderea unui număr minim de şase unităţi în 2008. Majoritatea farmaciilor Ropharma sunt grupate în Moldova şi de aceea în acest an se va încerca extinderea lanţului şi la nivel naţional, fiind vizate mai multe oraşe. Totodată, aceştia susţin că Bucureştiul şi oraşele mari sunt considerate oraşe închise din punct de vedere al pătrunderii noilor jucători pe piaţa farmaciilor, dar nu sunt excluse nici acestea datorită centrelor comerciale unde traficul este extrem de mare.
Societatea Ropharma Braşov pregăteşte în acest an fuziunea prin absorbţie cu societăţile Farmaceutica Aesculap, Medica Bacău şi Global Pharmaceuticals Braşov, SC Ropharma SA având calitatea de societate absorbantă. Societatea este tranzacţionată pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti încheind sedinţa bursieră de joi la preţul de 0,66 lei.
Sursa: NewsIn
Cifra de afaceri Ropharma a crescut cu 37% în primul trimestru al anului
Publicat la 25.05.2008, 14:17:26
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
