În perioada 1 ianuarie - 28 februarie, cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 19,7%, datorită reducerilor din industria prelucrătoare, cu un minus de peste 20% şi din industria extractivă, scăderere de 8,3% procente.

Niciuna dintre marile grupe industriale nu a fost scutită de scăderea cifrei de afaceri. Pe primul loc în top, cu un minus de peste 33%, este ocupat de industria energetică, urmată de industria bunurilor intermediare, unde cifra de afaceri s-a redus cu aproape 30 de procente. Podiumul negativ este completat de industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu o scădere de 24%.

În aceeaşi perioadă, cifra de afaceri din industria bunurilor de capital şi din cea bunurilor de uz curent s-a redus cu 8, respectiv 7 procente. Totuşi, comparativ cu ianuarie, cifra de afaceri din industrie, pe total, a crescut în februarie cu 8,1%, creştere susţinută de industria prelucrătoare cu un plus de 9,5%. Însă, în industria extractivă se observă o scădere de 11,7%. Nici la nivelul comenzilor noi, industria românească nu sta prea bine.

Din datele INS reiese că în primele două luni din 2009, comenzile noi din industrie au scăzut pe ansamblu cu peste 26%, faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Aceasta datorită scăderilor de peste 48% din industria bunurilor intermediare şi de aproape 29% pe segmentul bunurilor de folosinţă îndelungată.

Comenzile din industria bunurilor de uz curent s-au redus cu 10 procente, iar cele din industria bunurilor de capital au crescut cu 1,5%. Per total, comenzile noi din industrie, în februarie comparativ cu ianuarie au fost mai mici cu 1 procent. Singurul segment în care s-au înregistra scăderi ale comenzilor noi a fost în industria bunurilor intermediare, cu un minus de 10,8%. Toate celelalte sectoare au înregistrat creşteri.

Andra Timu, editor The Money Channel