Microsoft a dat publicitatii un studiu realizat de IDC la nivel mondial, in 82 de tari care genereaza 99,5% din cheltuielile totale cu IT. Anuntul legat de Romania a fost facut in alta parte, dar noi stim unde sa cautam si, daca este o stire relevanta si importanta pentru economia acestei tari, o dam primii.
Tocmai de aceea m-am straduit sa aflu mai mult decat scrie in studiu, sa combin cifre si sa incerc sa gasesc dimensiunile Microsoft in raport cu IT-ul romanesc. Si daca nimeresc, si daca gresesc, sigur o voi afla din bloguri.
O sursa mi-a spus ca Microsoft a inregistrat venituri totale de 54 milioane de dolari in Romania, in anul fiscal 2007, incheiat la 30 iunie. E ceva mai mult decat cifra data de site-ul Ministerului Finantelor, care reprezinta venituri directe din servicii prestate aici si nu cuprinde valoarea vanzarilor totale de produse, care se raporteaza un pic mai complicat. Bun, deci avem 54 milioane de dolari, venit prezumat.
Potrivit studiului IDC, fiecare dolar castigat de Microsoft genereaza industriei IT de la noi 14,54 dolari, adica 785,16 milioane de dolari in total (pe baza cifrei anterioare), adica 49% si un pic din totalul de 1,6 miliarde dolari, la cat este estimata piata de IT anul acesta. Deci, daca cele 54 de milioane nu sunt o fantezie, atunci zicem ca ecosistemul Microsoft - hardware, software, servicii - face aproape jumatate din piata IT romaneasca. Pai, chiar e o suma. Sa fie realist calculul meu? As zice ca da, pentru ca tot IDC spune ca 53% din locurile de munca din IT-ul romanesc, adica 21.000, au legatura cu Microsoft. Si ca sa dau si o tusa asa, mai senzationalista, spun ca ecosistemul Microsoft aduce aproximativ 0,6% din PIB-ul Romaniei.





