money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cinci ani de secetă pentru economie

Publicat la 23.07.2009, 14:10:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cinci ani de secetă pentru economie
Prognozele oficiale ale statului arată că după cinci ani de creştere economică medie de 6,1%, urmează  cinci ani în care economia României va avea o creştere medie de numai 2,2%.

Potrivit prognozei pe termen lung, publicată recent de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), creşterea medie reală a PIB-ului va fi de 2,2% din 2009 până în  2013. Comisia prognozează însă greşit anul acesta o creştere de -4%. Potrivit prognozelor încă neoficiale ale guvernului şi ale Fondului Monetar Internaţional, economia României ar urma să scadă anul acesta cu până la 7,5%. Prognoza CNP arată că în 2011 urmează să avem o creştere economică de 2,4%, în 2012 de 3,7%, iar în 2013 de 4,4%.

Şeful CNP, Ion Ghizdeanu, spune că economia va avea un plus în 2011 tocmai datorită scăderii accentuate de anul acesta.

“Trebuie să realizaţi că dacă economia scade anul acesta cu 7% este foarte posibil ca anul viitor să aibă un plus consistent. Vorbesc de lucruri fireşti care trebuie să se întâmple, cum ar fi revenirea construcţiilor. Dacă aceasta este însoţită şi de o revenire a metalurgiei şi vom avea şi un an agricol bun nu văd de ce n-ar creşte economia”, a declarat pentru MONEY.RO, Ghizdeanu.

Piaţa construcţiilor ar putea înregistra o scădere cuprinsă între 15 şi 20 de procente în 2009. Piaţa produselor siderurgice pentru construcţii s-a contractat cu 40% de la începutul anului, potrivit unui studiu Infobau, citat de România Liberă.

Sunt şi voci avizate care cred că această creştere medie joasă, de 2,2%, face parte dintr-un scenariu prea pesimist.

“Creşterea medie este saubestimată. După ce îşi revin pieţele putem creşte liniştiţi cu 4,5% pe an. Anul viitor va fi o creştere mai mică, de 2-2,5%”, a estimat pentru MONEY.RO, consultantul financiar Bogdan Baltazar.

 Creşterea economică reală 

PIB - Creştere reală

6,2

7,1

-4,0*

0,1

2,4

3,7

4,4

 

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*cifra publicată de CNP este depăşită deja de realitate. Atât guvernul, cât şi FMI lucrează deja pe o previziune de -7%

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite