Societăţile de brokeraj interesate să intermedieze listarea Sibex pe propria piaţă la vedere au putut depune o scrisoare de intenţie prin care să-şi prezinte oferta până vineri, însă pentru a fi selectate trebuie să întrunească anumite condiţii. Astfel, casa de brokeraj care va fi aleasă să se ocupe de operaţiunea de listare nu trebuie să fie acţionar la Sibex, să nu fie reprezentant în consiliul de administraţie al unui operator de piaţă, casă de compensare sau depozitar central. Totodată, bursa sibiană va ţine cont de preţul cerut de intermediar şi de notorietatea acestuia.
Noua piaţă administrată de bursa sibiană va avea şi un nou sistem de tranzacţionare, care va permite efectuarea tranzacţiilor cu derivate, acţiuni şi titluri de stat, energie, precum şi cu certificate de emisie de CO2. Totodată, Bursa din Sibiu intenţiona să lanseze şi derivatele pe indicele american Dow Jones, pe petrol şi pe aur, cu marja în dolari.
Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri (Sibex) a fost fondată în 1994 şi este un operator de piaţă ce administrează cea mai mare piaţă de instrumente derivate din România. Contracte futures şi cu opţiuni, ce au ca activ suport acţiuni, rate de schimb şi aur, sunt disponibile pentru tranzacţionare pe piaţa Sibex printr-un sistem de tranzacţionare electronic.
Cinci brokeri au depus până la prânz scrisori de intenţie pentru a intermedia listarea Sibex
Publicat la 06.11.2009, 20:30:04
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare, 5 octombrie 2026 - 10 octombrie 2026
Piețe financiare
