Alianța propune, în schimb, clasei politice o strategie în cinci pași pentru restaurarea monarhiei, care îi implică și pe cetățeni, atenționând asupra organizării unui „referendum pripit”: 1. Un act nul: Parlamentul constată nulitatea abdicării forţate a M.S. Regelui Mihai I din 30 decembrie 1947 şi a proclamării republicii din 30 decembrie 1947, de către o „adunătură parlamentară” de 20-30 de persoane, care a încălcat toate legile şi normele constituţionale în vigoare la acel moment. Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 a fost total abrogată de abia la….8 decembrie 1991, când s-a desfăşurat referendumul naţional pentru adoptarea actualei constituţii. Se constată continuitatea între actul ilegal din 30 decembrie 1947 şi regimul prezent. 2. Revenirea în legalitate: Parlamentul devine Adunare Constituantă, revizuieşte Constituţia din 1923 (în vigoare până la actul din 30 decembrie 1947) şi adoptă varianta revizuită, pe care o supune aprobării populare. La reviziure recomandăm să se țină cont și de Normele Fundamentale ale Familiei Regale ale României, așa cum au fost ele date de Regele Mihai.   Articolul integral pe COTIDIANUL.