Raportul evaluează capacitatea Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional să sprijine zona euro în două posibile scenarii - o recesiune în formă de "W" şi o recesiune caracterizată de creşterea puternică a dobânzilor, scrie MEDIAFAX.
"Ratingurile de ţară ale Franţei, Spaniei, Italiei, Irlandei şi Portugaliei vor fi probabil coborâte cu una sau două trepte în ambele scenarii", se spune în raport.
Cel mai pesimist scenariu analizat de S&P ar impune recapitalizarea băncilor din Spania, Italia şi Portugalia, notează S&P, adăugând că mecanismele actuale de sprijin din Europa ar putea fi insuficiente dacă situaţia se va agrava dincolo de aşteptări.
"Franţa ar fi probabil retrogradată la AA+, de la AAA, din cauza deteriorării poziţiei fiscale, chiar dacă tensiunile resimţite vor rămâne modeste", anticipează analiştii S&P.
Agenţia anticipează creşterea necesarului de finanţare al statelor vizate din cauza deficitelor bugetare tot mai ridicate odată cu înrăutăţirea condiţiilor economice.
"Aceste scenarii de stres nu reprezintă principalele noastre aşteptări, ci o simulare a posibilelor consecinţe care s-ar manifesta în cazul unor astfel de situaţii", a declarat pentru Reuters un reprezentant al S&P. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX
Cinci ţări europene, ameninţate cu retrogradarea
Publicat la 21.10.2011, 09:00:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
