Cine a plătit cauţiunea de 5 milioane de lei pentru Elena Udrea
Publicat la 13.11.2015, 05:52:18
”Aşa cum a spus deja, doamna Udrea nu are bani sau bunuri personale să plătească acea cauţiune de 5.000.000 de lei instituită de DNA. Tot ce are este sub sechestru în dosarul 50/P al DNA. Astăzi, una dintre firmele în care doamna Udrea este asociat, a depus pentru domnia sa, în contul cauţiunii, o garanţie reală imobiliară, aşa cum legea permite, care acoperă valoarea cauţiunii”, a declarat Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea.
Acesta precizează că ”din considerente ce ţin de limitele controlului judiciar, nu putem face alte precizări, în afara comunicării faptului că ne-am îndeplinit obligaţia”.
Elena Udrea s-a prezentat, joi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a lămuri anchetatorii dacă poate plăti cauţiunea dispusă de aceştia, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanţat în campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.
De asemenea, deputatul a fost chemat pentru a da declaraţii în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în legătură cu un credit obţinut de la BRD.
mai multe, pe gandul
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


