Iulian Dascălu, omul de afaceri din Iași care a transformat dezvoltarea imobiliară din România într-un model de succes, este astăzi cel mai bogat român din domeniul imobiliarelor. Este principalulul proprietar de mall-uri din țară.
Cine este cel mai bogat român din imobiliare. Ce mall-uri a construit în peste două decenii
Potrivit celor mai recente date financiare, Grupul Iulius, deținut de acesta, a raportat în 2024 afaceri totale de peste 1,1 miliarde de lei (echivalentul a 222 de milioane de euro), iar valoarea portofoliului său imobiliar se apropie de pragul de două miliarde de euro. Fondatorul Iulius Group, în vârstă de 56 de ani, este considerat cel mai mare dezvoltator român de proiecte imobiliare mixte. Românul este considerat drept un pionier care a schimbat imaginea marilor orașe prin investiții masive în centre comerciale, clădiri de birouri și spații urbane integrate. În 2024, compania a înregistrat un câștig de peste 71 de milioane de euro din reevaluarea activelor, semn că aproape toate proiectele aflate în portofoliu și-au crescut valoarea.
Cel mai valoros activ al grupului rămâne Iulius Town Timișoara, evaluat la 608 milioane de euro, un proiect-reper și unul dintre cele mai mari ansambluri din Europa de Sud-Est. Pe locul al doilea se află Palas Iași, evaluat la 544 de milioane de euro. Complexul trece în prezent printr-un amplu proces de modernizare și extindere, investiția totală în proiect urmând să ajungă la 520 de milioane de euro. De asemenea, Iulius Mall Cluj-Napoca este evaluat la 354 de milioane de euro, iar compania pregătește un nou proiectul imobiliar, estimat la peste 500 de milioane de euro.
Și celelalte proiecte din portofoliu și-au crescut valoarea conform presei de specialitate financiară. Iulius Mall Suceava este evaluat la 151 de milioane de euro, după finalizarea unei extinderi de 40 de milioane de euro, în timp ce proiectele de retail de lângă Iași au fost reevaluate pozitiv, ajungând la 15, respectiv 19 milioane de euro. Singurul activ cu valoare constantă rămâne Palas Campus Iași, un proiect de birouri modern evaluat la 180 de milioane de euro.

”La 22 de ani puneam bazele companiei Iulius”
Grupul Iulius deține mallurile regionale în parteneriat cu sud-africanii de la Atterbury, iar în 2023 a vândut jumătate din parcurile de retail Family Market către antreprenorul american Daniel Cocanougher, într-o tranzacție ce va asigura finanțe pentru noi investiții. Dascălu își amintește începuturile cu modestie: „La 22 de ani puneam bazele companiei Iulius. Aveam entuziasmul tinereții și dorința de a construi un business relevant. Astăzi, privind în urmă, pot spune că acea decizie a fost fundamentul pentru tot ceea ce a devenit Iulius Group”, a declarat
într-un interviu anterior.Conform estimărilor, averea lui Iulian Dascălu depășește 2,1 miliarde de lei, fapt ce-i consolidează poziția drept cel mai bogat antreprenor român din sectorul imobiliar.




