Ea deţine resurse certe de 150 de miliarde de metri cubi de gaze şi prospecţiuni de 200 de miliarde de metri cubi de gaze. Sterling Resources este listată pe Toronto Stock Exchange Venture. TSX Venture este o bursă pentru societăţile care nu îndeplinesc criteriile de listare pe Toronto Stock Exchange. Sunt peste 2000 de astfel de companii care valorează aproape 60 de miliarde de dolari. Capitalizarea bursieră a Sterling Resources este de 112 milioane de dolari.
Acţiunile companiei au ajuns în iunie 2008 la maximul utlimului an: 3,24 dolari. Apoi titlurile au scăzut la 37 de cenţi: cu 88 de procente în câteva luni. Maximul istoric a fost atins însă în septembrie 2006: 3,57 dolari iar minimul de 18 cenţi în 2003. În privinţa rezultatelor financiare, profitul net în trimestrul al treilea a fost de aproape un milion de dolari. Activele se ridică la 171 de milioane de dolari. Compania nu are datorii pe termen lung.
Prin filiala sa din România, Midia Resources, compania canadiană ar putea deveni cel de-al treilea jucător de pe piaţa internă de producţie de gaze naturale, după Petrom şi Romgaz. La ora actuală, Midia Resources are concesionate două perimetre în Marea Neagra, Pelican şi Midia, unde execută lucrări de exploatare.
Cine este Sterling Resources?
Publicat la 04.02.2009, 17:29:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
