Potrivit versiunii actualizate în 2011 a legii, categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale sunt:
(1) Persoanele fizice de cetăţenie româna cu domiciliul sau reşedinţa în România care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 15 alin. (1) pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.
(2) Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:
a) demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activitaţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;
b) persoanele prevazute de lege care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de pază;
c) persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate.
(3) Vânătorii pot procura arme de vânatoare, precum şi arme de tir numai din categoria armelor lungi.
(4) Sportivii de tir categoria I ori membri ai loturilor naţionale sau olimpice, pe perioada cât sunt în activitate, precum şi antrenorii şi instructorii în poligonul de tragere pot procura numai arme de tir, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.
(5) Colecţionarii de arme pot procura numai arme de colecţie, cu excepţia celor prevazute în categoria B pct. 7 din anexa, proiectate după anul 1945, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Doar persoanele care sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii, pot obţine autorizaţie de deţinere.
Cererea de eliberare a autorizaţiei de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau la inspectoratul judeţean de poliţie în a cărui raza teritorială- îşi are domiciliul ori reşedinţa. Cererea se soluţionează în termen de maximum 45 de zile, în cazul primei autorizări, şi în termen de maximum 30 de zile, în cazul autorizărilor ulterioare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.