Inițial, introducerea accizei suplimentare era programată să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014, data de la care prețurile urmau să se majoreze cu încă 9 bani/litru din cauza modificării modulului de calcul al accizei și al cursului de schimb valutar la care sunt calculate accizele.
Introducerea taxei suplimentare de 7 eurocenți a fost amânată cu trei luni după ce șeful statului a refuzat să aprobe acordul cu FMI sau bugetul de stat, astfel că guvernul a luat decizia amânării până la 1 aprilie.
Ultimele zile din luna martie, benzinăriile au fost luate cu asalt de șoferi, care dorind să beneficieze de prețuri mai mici au alimentat și chiar și-au făcut prozivii pentru câteva zile.
“La sfârșit de martie am avut un efect de creștere, pentru că lumea a aprovizionat știind de această scumpire”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom, într-un interviu acordat capital.ro.
Directorul general al Petrom spune că, din datele preliminare, în luna aprilie vânzările de carburanți au scăzut cu 2-3%. “La sfârșitul lunii martie am avut vânzări în creștere la stație și cu 50%-70%, datorită volumului. S-a văzut o scădere destul de mare, nu imediat cu 70%, dar mult mai accentuată în prima parte a lunii aprilie, pentru că deja lumea avea stocuri”, a spus Mariana Gheorghe.
Articolul integral pe capital.ro



