money.ro
Piețe financiareCristina Popovici

Cine sunt primii milionari din IT pe care ii produce bursa romaneasca

Publicat la 16.04.2015, 03:41:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cine sunt primii milionari din IT pe care ii produce bursa romaneasca
Ziua de 15 aprilie 2015 i-a transformat în milionari pe fondatorii Bittnet Systems, prima firmă de IT&C care ajunge pe bursa de la Bucureşti. „Ideea de a fi la un moment dat o companie publică a făcut dintotdeauna parte din cum vedeam noi evoluţia companiei. Noi credem că AeRO adresează un gol de finanţare pe care îl simţeau antreprenorii“, a spus Mihai Logofătu, directorul general al Bittnet, care se va cumpăra şi vinde pe bursă sub simbolul BNET. Fraţii Mihai şi Cristian Logo­fătu, fondatorii companiei, mai deţin îm­preună un pachet de 64% din acţiuni, care ar valora peste 5 milioane de lei, calculat după ultimul preţ al acţiunilor BNET din prima şedinţă de tranzacţionare. Al treilea acţionar, Răzvan Căpă­ţînă, a devenit investitor în Bittnet după ce a aflat de companie dintr-un articol al ZF, iar al patrulea acţionar semnificativ este firma poloneză de investiţii Car­pathia Capital. Din acţionariatul firmei fac parte şi antreprenorii din IT Sergiu Neguţ, Andrei Pitiş şi Dan Ştefan.   Citiți mai multe pe zf.ro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite