Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, în ceea ce priveşte candidaţii, ”nu există perfecţiune”.
”Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României”, a arătat el.
După ce l-a prezentat pe Antonescu drept ”un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politic”, el i-a urat: ”Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”.
Crin Antonescu a afirmat, la rândul său, că ş-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”. ”Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut”, a continuat el.






