Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni seară, la Antena 3, pe ce s-a ajuns la un consens în coaliţie, pentru reducerea cheltuielilor şi a declarat: ”Pe o mai bună rânduială a cheltuielilor. Haideţi să fim şi corecţi, până la urmă, şefii instituţiilor, miniştrii, trebuie să îşi facă o evaluare. Şi noi, politic, am cerut toţi trei - eu, domnul Kelemen Hunor, domnul Nicolae Ciucă - facem o analiză pe secretarii de stat. Poate sunt prea mulţi în cabinetele demnitarilor. Eu îmi doresc ca în cabinetele demnitarilor să fie la jumătate de personal, cât sunt acum. Este o abordare corectă. Nu poţi să ceri în continuu numai de la români. Nu măreşte nimeni nicio taxă, niciun impozit. Vă spun foarte clar”.
Ciolacu a recunoscut, de asemene, că există ”componenta de evaziune fiscală” care trebuie combătută.
”Avem şi componenta de evaziune fiscală, pentru că nu s-a făcut digitalizarea ANAF-ului. Nu domnul Heiuş e responsabil, şi noi am avut luceferi, staţi liniştit, nu numai PNL, şi noi am avut la Finanţe. Nu am auzit să vorbească de digitalizare”, a mai declarat Ciolacu.
”Asta e o componentă, faptul că există încă evaziune fiscală. S-a venit cu un pachet consistent de măsuri. De exemplu, tot ce însemană cumpărări de bunuri în sistemul privat nu se mai poate face decât pe e-facturare, pe factura electronică. Tot ce însemană produse accizabile pe teritoriul României nu se vor mai putea vinde decât pe e-facturare prin factură electronică, tot ce înseamnă produse cu potenţial de evaziune fiscală cum sunt legume, fructe, flori, minerale, toate se vor face pe factură electronică. Încet-încet acest circuit se va închide”, a adăugat liderul PSD.


