Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la Târgul Indagra, despre ordonanţa de urgenţă care vizează organizarea de evenimente şi festivaluri.
”Vor exista. Nu interzice nimeni”, a replicat el.
Premierul a fost întrebat în continuare dacă se va organiza Târgul de Crăciun.
”Eu sunt foarte interesat dacă cel de la New York se va ţine... Oameni buni, târgurile de Crăciun, cum sunt cel de la Craiova, aduc venituri bugetului, nu cheltuieli. Sunt nişte cheltuieli iniţiale, cum se face în toată lumea, şi oamenii de aici care vând, ei au făcut o cheltuială şi pe urmă vin. Sunt ferm convins că, de exemplu, de Crăciun, în Bucureşti va exista un târg de Crăciun, dar prin închiriere, prin taxele luate de municipalitate, vor aduce venituri. Despre ce vorbim?”, a subliniat el.


