Premierul Marcel Ciolacu anunţă că autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Bruxelles au căzut de acord în ceea ce priveşte pensiile pe bază de contributivitate, el anunţând că de la 1 ianuarie va exista o nouă lege a pensiilor.
Ciolacu afirmă că de anul viitor vor fi majorate pensiile, cu un procent care va fi cel puţin egal cu inflaţia, pensiile mici urmând a beneficia de majorări în procente mai mari decât celelalte.
”Avem aceeaşi viziune ca şi Comisia în ceea ce priveşte pensiile generale şi vom merge până la sfârşitul anului astfel încât la 1 ianuarie să avem o nouă lege a pensiilor. Cu adevărat este normal şi corect, nu că sunt eu de la un partid social-democrat, ca pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu acelaşi procent pensiile mici, cât şi pensiile mari, exact ca la sporul de antenă. Nu pot să dau acelaşi procent. Echitatea socială nu o poţi face altfel”, a anunţat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3.




