Cioroianu a declarat sambata, la Realitatea TV, ca isi va depune demisia daca cineva demonstreaza ca a facut Romania de ras in intalnirea cu secretarul de stat american sau ca apropie Romania de Rusia, asa cum a afirmat presa. “Daca cineva demonstreaza, cumva, ca eu duc Romania spre Rusia si ca am facut de ras aceasta tara, imi depun demisia. (...) Sunt false toate lucrurile astea care s-au spus”, a explicat Cioroianu.
Ministrul de Externe a sustinut ca aprecierile din presa romaneasca apartin unor “oameni care vor sa arate ca presedintele avea dreptate” atunci cand a ezitat sa semneze numirea lui Adrian Cioroianu la conducerea MAE.
Seful diplomatiei romane a mai spus ca intalnirea cu secretarul de stat american a fost una reusita. “Discutia a fost mai calda decat ma asteptam, pentru ca mie imi era teama sa nu ma primeasca cu anumite prejudecati legate de calendarul retragerii din Irak”, a spus Cioroianu. Democratii au profitat imediat de balbaiala sefului diplomatiei romane in fata omologului american. Vicepresedintele democrat, Cezar Preda, a spus ieri ca Cioroianu nu va fi niciodata un bun ministru de Externe si i-a cerut demisia. Preda a adaugat ca nepriceprea lui Cioroianu in postul de sef al diplomatiei nu se opreste doar la persoana acestuia, ci afecteaza imaginea Romaniei pe plan extern.
Reactie
Politologul Stelian Tanase spune ca dezbaterea creata in jurul prestatiei lui Cioroianu in SUA a fost creata de jurnalisti, care au nevoie de subiecte, si nu are nicio relevanta. Tanase spune ca doua ar putea fi cauzele inhibitiei lui Cioroianu in fata Condoleezei Rice. Prima explicatie tine de faptul ca in acea zi avusese loc explozia de la Samara (Irak), iar Rice a trebuit sa dea detalii presei. “Cioroianu a fost luat prin surprindere”, a spus Tanase. A doua explicatie tine chiar de intimidarea fireasca in fata unui reprezentant de seama al celei mai mari puteri a lumii. “Nu stiu ce trebuie sa faca un ministru de Externe al unei tari mici in fata celei mai mari puteri a lumii. E un complex cu care se confrunta toate tarile mici”, a explicat Stelian Tanase.



