Ciotul de autostradă urbană s-a stricat la DOAR două luni de la inaugurare!
Publicat la 23.02.2019, 08:06:47
De câteva zile, mai mulți muncitori încearcă să repare problema apărută la breteaua de acces pe Șoseaua Petricani.
„A avut loc tasare pe 2 metri lungime şi pe 15 centimetri adâncime. Constructorul va repara pe banii lui, deoarece șoseaua este în garanție timp de 4 ani, și orice se întâmplă cu ea în acești 4 ani e în responsabilitatea lui”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Administrarea Infrastructurii Rutiere.
Oficialii de la Drumuri au două ipoteze: ori constructorul a lucrat prost în zonă și nu a tasat bine pământul pe care au așternut asfaltul, ori una dintre conductele care trec pe sub șosea a cedat. Potrivit acestuia, reparațiile ar trebui să se încheie săptămâna viitoare. Până atunci, însă, pe Șoseaua Petricani se circulă cu dificultate, deoarece, din cauza lucrărilor, drumul s-a îngustat la o singură bandă.
mai multe, pe G4media.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
Trei achiziții PNRR din România, cu probleme. Curtea de Conturi Europeană a identificat încălcări ale regulilor

Actualitate
BNR păstrează dobânda-cheie la 6,50%. Inflația și incertitudinile economice țin banca centrală în așteptare

Actualitate
Șase țări din Europa Centrală și de Est își unesc vocile pentru securitatea energetică. România, parte a noii alianțe regionale

Actualitate
